Fiecare dintre noi isi cauta drumul prin viata...la fel si eu
Mă gândeam să încep luna aceasta cu un articol mai emoţionant şi mai deosebit. Însă, începutul este acum şi aici, nu pot decât să ma bucur de el.
Se intamplă să călatoresc, să mă întorc spre casă. Este foarte dimineaţă, prea puţină mişcare pe stradă şi ceea ce vad pe geam din taxiul care goneşte spre aeroport este absolut superb. A nins azi noapte, zăpada a înconjurat totul cu o albeaţă impecabilă. E linişte, am în jurul meu un peisaj mirific. Sufletul şi mintea mea sunt acasă la copilaşii care mă aşteaptă, dar în acelaşi timp, sunt prezentă să mă bucur de ceea ce văd. Totul pare perfect în jurul meu şi vreau să iau acest moment cu mine, pentru totdeauna …
De ce dorul de casă ne face atat de bucuroşi, de ce vedem totul în jurul nostru cu alţi ochi atunci când ne întoarcem către cei dragi nouă? Aţi încercat să vă răspundeţi vreodată la această întrebare? Eu nu, şi acum când încerc să fac asta, mi se pare foarte greu să înţeleg …
Dar, hei, dacă închid puţin ochii, e evident. La capătul acestui drum, dragostea mea se uneşte cu dragostea lor şi forţa aceasta mă atrage ca un magnet. Şi parcă nici nu merg, nu fac nici un efort pentru a ajunge acolo. Timpul nu contează. Faptul că e un drum lung sau scurt nu are nici o relevanţă pentru mine. Eu sunt doar. Şi tot ceea ce fac este să mă uit în jurul meu, să mă bucur de oamenii pe care îi întâlnesc, să mă bucur de lucrurile pe care le văd şi să învăţ ceva din aceasta călătorie.
Nu este oare viaţa noastră asemenea acestui drum?
Şi dacă şi pentru voi, copiii voştri contează cu adevărat, vă veţi întoarce mereu cu drag. Păstraţi această dragoste în sufletul vostru pentru a-i putea vedea cu adevărat aşa cum sunt ei … MINUNAŢI.